Imi doream sa vad un concert Porcupine Tree inca de la In Absentia — un album pe care l-as pune fara nici o ezitare intr-un top 5 al celor mai bune albume scrise vreodata. Intr-o vreme aveam o lista cu trupe pe care as vrea sa le vad live. Pe primele 3 locuri apareau Porcupine Tree, Pain of Salvation si Neal Morse. Am reusit sa-i vad pe toti, asadar nu pot decit sa fiu satisfacut din punct de vedere concertistic :) Biletele pentru PT, le-am luat din primavara chiar la citeva zile dupa ce s-au pus in vinzare. Deschiderea unei ramuri Eventim in Romania a facut cumparatul de bilete foarte la indemana la aproape orice eveniment concertistic din Europa. O alta posibilitate a cumpararii biletelor ar fi fost prin intermediul membership-ului la Residents of a Blank Planet prin care teoretic ai fi avut ceva avantaje cum ar fi permisiunea de a intra inainte ca sa poti sa-ti alegi unde sa stai etc. Cu toate ca intentiile celor de la Porcupine Tree sunt sigur ca sunt cele mai bune pentru ca membri fanclubului sa fie avantajati, s-a dovedit ca la partea practica pot exista probleme din partea organizatorilor. Cei care aveau e-ticket-uri  primite de la fan-club au asteptat practic cu toti ceilalti unii fiind chiar ingrijorati ca e-ticket-urile nu le vor fi acceptate. Au fost lasati inauntru insa cu citeva minute inaintea celorlalti deci avantajul biletului cumparat prin intermediul fanclubului era practic nul.

Inaintea show-ului ne-am plimbat putin prin parcul unde este plasat Petofy Csarnok, si am dat chiar peste Colin Edwin care venea spre Tour Bus. E genul de tip care se pierde asa de usor prin multime, fara fite si figuri de mare muzician, genul de om care “tace si face” daca e sa ma exprim cliseistic.

Initial m-a dezamagit raspunsul organizatorilor cu privire la permisiunea de a face fotografii (cu aparate foto compacte) in timpul show-ului: “photographing is absolutely forbidden, even by mobile phone.” M-am impacat insa cu ideea de a pastra amintirile doar in memorie si de a ma bucura de fiecare secunda a show-ului, fara alte griji. Din pacate au fost destui (romani chiar) care nu au vrut sa inteleaga mesajul organizatorilor si au avut loc mici incidente.

Merchandise-ul a fost destul de subtire, poate si pentru ca turneul The Incident a trecut deja de prima jumatate si multe item-uri erau deja sold out. CD-uri nu au fost deloc cu exceptia a doua albume semnate Gavin Harrison sau Colin Edwin. Mi-am cumparat totusi doua tricouri.

In deschidere au cintat francezii de la Demians, o trupa care mi-a atras atentia anul trecut cind au scos un album de debut absolut fantastic, Building An Empire. In opinia mea a fost trupa cea mai potrivita pentru a deschide un show Porcupine Tree. Demians au cintat cam 5–6 piese, citeva de pe Building an Empire dar si de pe urmatorul material programat pentru lansare la inceputul anului 2010. Din pacate au cintat fara clapar nu stiu exact din ce motive.

Show-ul PT mi-a placut cel mai mult dintre toate concertele la care am fost pina acum (am mai vazut Dream Theater, BB King, Neal Morse, Toto, Pain of Salvation  etc.) -  si intr-un fel ma asteptam sa fie asa. Prima parte a show-ului a fost interpretarea creatiei conceptuale The Incident. Am subliniat interpretarea, pentru ca a fost mai mult decit un concert. Proiectiile video complexe din punct de vedere grafic nu te puteau lasa indiferent. Te puteau ajuta sa te identifici cu mesajul, sau dimpotriva sa te revolte, sa te intrige, sa te deranjeze dar in nici un caz sa te lase fara reactie. Gavin, the perfect drumming machine, plus Colin, un bassist extrem de tehnic si melodic, formeaza o sectie ritmica uluitoare. The Incident a fost cintat intr-o bucata, dar cu multe schimbari de instrumente si treceri de la acustic la heavy.

live photo by Alina Vadean, used with permission.

Partea a doua a constat in interpretarea a piese de pe albume anterioare, enumar citeva din memorie: The Sound of Muzak, Lazarus, The Start of Something Beautiful, Russia on Ice, Anesthetize pt 2 — The Pills I’m Taking, Way out of Here, Trains, Blackest Eyes, Normal. Cam acesta a fost playlistul la care nu am ce sa comentez. Oricum pentru mine ar fi fost bun orice alt playlist, imi place totul de la Stupid Dream incoace. Armoniile vocale (steven wilson + john wesley) au fost incredbile la fel si partile de chitara ale celor doi. Partea cea mai spectaculoasa a fost fara dubiu Anesthetize (The Pills I’m Taking).

Recomandarea mea este sa nu-i ratati daca ii prindeti prin zona.

Aici puteti citi un interviu cu Richard Barbieri realizat de Alina Vadean, iar aici gasiti mai multe poze din concert.

Setlist

1. Occam’s Razor
2. The Blind House
3. Great Expectations
4. Kneel and Disconnect
5. Drawing the Line
6. The Incident
7. Your Unpleasant Family
8. The Yellow Windows of the Evening Train
9. Time Flies
10. Degree Zero of Liberty
11. Octane Twisted
12. The Séance
13. Circle of Manias
14. I Drive the Hearse

***10 minutes break***

15. The Start of Something Beautiful
16. Russia on Ice (first part)
17. Anesthetize (middle part)
18. Lazarus
19. Way Out of Here
20. Normal
21. Blackest Eyes

***Encore***

22. The Sound of Muzak
23. Trains

Promotional band photo: PorcupineTree.com.

RO

Intitial am oscilat intre bucuresti si budapesta. am ales insa budapesta din mai multe motive. ungurii vindeau deja demult biletele in timp ce romanii nici nu alesesera locatia concertului. nu se stia nici unde va fi concertul nici daca va mai fi. asta spune multe despre cum stiu romanii sa organizeze concerte. plus ca budapesta e ceva mai aproape. la ora asta nu am idee cum a fost concertul de aseara de la bucuresti cit de bine a fost organizat si cum a sunat, dar incerc sa aflu cit de curind.

Am ajuns la petofy pe la 18:15 [concertul era programat sa inceapa la 19:30]. Dupa ce am intrat insa, am reusit destul de usor sa ocupam loc chiar in primul sau al doilea rind, chestie care mi-a permis sa fac si citeva poze. Concertul mi-a placut mult desi ascult delirious de putin timp, nu prea le stiam albumele sau piesele. Ce m-a atras insa la trupa asta au fost influentele puternice U2 din muzica lor. Vocea lui Martin Smith chiar aduce a Bono de multe ori. Show-ul de vineri a fost o experienta fantastica. Soundul, jocurile de lumini, proiectiile de pe ecranul gigantic din spate, toate au fost de exceptie. Mi-au placut mult: “Solid Rock”, “History Maker” sau cele de pe cel mai recent disc [care zice-se ca n-ar fi asa bun; mie insa mi se pare foarte bun] “All God’s Children”,  “We give You Praise”, “Kingdom of Comfort” . Avind in vedere ca asta este ultimul lor turneu, ma bucur ca nu i-am ratat. Oricit de bombastic ar suna, vineri s-a facut istorie, asta ca sa ma exprim “deliric”:)

mai multe imagini de la acest concert puteti vedea aici. am mai gasit si un clip pe youtube, filmat din public destul de departe si cu sunetul cam distorsionat dar totusi surprinde ceva din atmosfera de-acolo: enjoy! Am gasit inca un scurt clip documentar cu scene din backstage facut de cei de la upzone productions. puteti sa-l vedeti aici.

EN

First I oscillated between Bucharest and Budapest. I chose Budapest for many reasons: they have been selling tickets for some time while Romanians didn’t even have the location. Nobody knew where the concert was going to take place or if it will take place at all. This says a lot about how Romanians know how to organize concerts. Plus, Budapest is closer. Right now I have no idea how the concert in Bucharest was last night, how well was organized and how it sounded, but I’ll find out soon.

We arrived at Petofy around 6.15 pm [the concert was supposed to start at 7.30]. After we got in, we managed to stay in the front and I was able to take some photos. I liked the concert a lot, even though I‘ve only been listening to Delirious quite recently and I didn’t know their albums and songs. What really attracted me was the U2 influence in their music. Martin Smith’s voice really sounded like Bono’s many times. The Friday show was an amazing experience. The sound, the lights, the screen projections, all was exceptional. I liked a lot: “Solid Rock”, “History maker” and the ones from their newest album [which is said to be not so good — I really like it]: “All God’s Children”, “We give You Praise”, “Kingdom of Comfort”. Taking into consideration that this is their last tour, I’m glad I didn’t miss them. As bombastic as it may sound, history was made on Friday, deliriously speaking.

You can see more pics from the concert here. I found a youtube video, filmed from the public; quite far and the sound is a bit distorted, but you can get the vibe. Enjoy! I found another  short documentary video with backstage scenes, this one is made by upzone productions and you can watch it here.

The music was great, neal had some amazing guitar solos. on sing it high he performed some extended mind blowing guitar solo. Amazing! He told us again his testimony , this time it was in words and in music as well. I actually made a request [heaven in my heart], that was a pretty funny moment, Neal said “let me try it, i haven’t played it in a while, will you help me sing it?” well, unfortunately i didn’t know the lyrics too well either, so neal played it with Will after all and it was great. So i guess i missed my chance to sing with neal on the stage lol. Maybe next time:) Here you can see more pics from that great evening. Before we headed home Neal said “may God protect you on your way home”. He did. After two amazing evenings it was time for us to go home. milu said to neal “you won’t see us tomorrow in salsburg:))” LOL.

He played some acoustic stuff: wind at my back, [from snow], cloud burst, we all need some light, cradle to the grave [with his son will], sing it high, isaiah 60, God won’t give up and some other acoustic songs. My favourite was cloud burst, i never heard it before and it sounds great. Neal also said a few words about how he got into church, how he found God and how God healed his daughter after the doctors found a hole in her heart. Then the local preacher [aka popalor] had a sermon in hungarian so we didn’t understand much. some pics from that evening you can find here. Below you can watch two clips i shot [i did’t have enough space on my memory card to shot the whole thing] cloudburst and we all need some light. anyway, my friends shot more with some camera and we’re planning on making a bootleg dvd.

At the end of the show neal was signing cd covers and i got autographed some. Neal asked us if we’ll stay for the next show also and we said yes of course.

setlist:

1. Wind at my back
2. Cloudburst
3. Psalm 23 [with family]
4. Glorious day [with family]
5. There is nothing God can‘t change
6. Jail brake
7. Cradle to the grave [with son]
8. We all need some light
— - — - — Neal’s Testimony — - — - -
9. Sing it high
10. God won‘t give up
11. Look what the Lord has done
12. Isaiah 60

Ne-am dus fix la vas unde am dat tircoale citeva minute, dupa care ne-am plimbat prin zona, intr-o budapestă gri, rece si innorata. pe la vreo 6–7 seara eram deja pe vas asteptam sa intram. Iarasi am nimerit destul de in fata, pe rindul 2; mai aveam doar o tipa mica de inaltime in fata mea, chestie care mi-a permis sa dau mina cu daniel de citeva ori si sa vad show-ul fara probleme. Pina a inceput concertul am asteptat vreo ora intr-o inghesuiala destul de nasoala [parca eram intr-un troleu full, doar compostoarele nu le gaseam]. Dupa ce a inceput show-ul insa, lucrurile s-au mai aranjat din punctul asta de vedere. Daniel a interzis fumatul sau accesul cu bauturi alcoolice in incinta ceea ce a fost o chestie destul de misto si oarecum neobisnuita la concertele de gen.

D.G. ne-a luat tare din prima direct cu piesa scarsick de nu mai stiam cum sa ne dezmeticim. Show-ul asta a fost cea mai densa experienta concertistica pe care am avut-o vreodata. Cred ca prima chestie care m-a socat a fost vocea lui Daniel Gildenlow. cind am ascultat discul nu mi-am imaginat ca unele din “sunetele” de-acolo ar putea fi facute cu vocea; le credeam efecte, chestii adaugate in studio, mixaje. nu voci. Daniel dispune de o tehnica vocala incredibila, un “vocal range” atit de amplu ce ii permite sa atace pasaje abrupte sau sa treaca extrem de lejer pe voce de cap.

De fapt, Pain of Salvation e o trupa care graviteaza in jurul lui Gildenlow, acesta compunind atit muzica cit si versurile pieselor, fiind the mastermind, din spatele conceptului fiecarui album. Pe linga astea D.G. mai e si multi-instrumentist. Ceea ce ii mai caracterizeaza ca trupa sunt si sound-urile sincopate, poliritmice, trecerile abrupte de la sound-ul heavy la pasaje lente, armoniile vocale exceptionale, toate acestea sunt un trade mark pentru POS.

Mi-au placut mult: scarsick, used, flame to the moth, ashes/undertow/this heart of mine, coverul la hallelujah [piesa lui cohen].. si restul:) O senzatie foarte misto a fost cind simteam ca se misca vasul cu noi, de imi era teama ca am luat-o la vale pe dunare. Concertul de la budapesta a fost printre ultimele concerte cu Johan Langell tobarul trupei, care a anuntat ulterior ca paraseste trupa din motive personale. Sickening the World Tour a fost ultimul turneu pentru el. La citeva zile dupa concertul din Ungaria, s-a filmat si un DVD in Amsterdam si care se pare ca va iesi anul acesta pe piata. Playlistul dvd-ului este identic cu cel de la Budapesta.

A, si am prins si unul dintre betele lui langell :P

Fashion club a fost locatie foarte prost aleasa dupa parerea mea pentru un asemenea eveniment. de altfel nu prea ma incinta ideea unui public ce sta la masa, face consumatie, isi fumeaza tigara, mai povesteste cu prietenu de linga, in timp ce un artist ca billy asigura atmosfera sau fondul sonor. unde mai pui ca fashion clubu e un local de-asta de fitzosi din hai laifu clujean, local ultramodern si dotat cu ecrane unde sa te uiti la fashion tv. niste jazzisti transpirati se potriveau ca nuca-n perete pe-acolo. pe linga toate astea mai erau si niste de-astia din hai laif care nu stiau cum sa-si mai mascheze plictiseala. prin public era si catalin stefanescu [un tip care pare destul de misto si modest] si ghita muresan. mai era si o echipa de la tvr de vreo 4 sau 5 cameramani [unul din ei foarte zelos, se tavalea cu camera pe jos si facea tot felu de acrobatii de parca isi dadea bacu la educatie fizica] care filmau show-ul.

Am stat chiar in fata linga billy, dezavantajul era insa ca eram foarte aproape de boxe [niste mackie-uri misto cam cit mine de inalte] si dupa concert nu prea mai auzeam bine. b. c. a cintat misto desi nu imi parea foarte in elementul lui, poate si din cauza ca i s-au rasturnat tobele fix cind incepuse sa construiasca un solo. probabil nici organizarea evenimentului nu l-o fi incintat prea tare. recunosc ca nu-s mare fan de jazz, si la astfel de artisti imi place mai mult “the fusion side” din muzica lor si referindu-ne strict la muzica mi-a placut mai mult mike stern [a cintat anul trecut tot in cluj la teatrul national, voi scrie in curind despre acel concert].

Mike stern e ceva mai orientat spre fusion in timp ce billy cobham spre jazz-ul mai clasic. cu toate astea billy este extrem de spectaculos si tehnic live [la un moment dat batea cu 4 bete]. nici trupa de francezi nu era mai prejos, doi saxofonisti [au cintat atit pe rind cit si in duet], un contrabasist, si o tipa la clape. nu stiu sa zic care mi-a placut cel mai mult, toti sunt SUPER buni. piesele cintate mi-au placut mai putin una care era cam slow pentru gustul meu. intre timp am mai facut citeva poze [mi-am facut chiar cu billy o poza da n-a iesit prea grozav].

in deschidere a cintat hartmann cu trupa, un tip pe care il auzisem ca vocal pe albumele at vance [n-am realizat asta imediat decit dupa ce am ajuns acasa:)], si a sunat chiar binisor. voce beton n-am ce comenta. aici puteti auzi o piesa de pe home, una dintre cele cintate atunci. avea un chitarist mai ciudatel da per ansamblu nu a sunat deloc rau.

toto a inceput [in forta] chiar cu piesa falling in between. stateam in primul rind chiar in fata lui Mike Porcaro, un tip cu o tehnica si cu o eleganta desavirsite, si care mi-a placut cel mai mult dintre cei de pe scena. bottom of your soul a sunat fabulos, iar lukather a fost de nota 10. a avut un solo de chitara de incredibil, la fel si simon phillips, un solo de tobe.

claparul, desi avea ditamai clapele futuriste, mi-a placut cel mai putin. la fel si bobby kimball pe care l-a lasat vocea pe final. de altfel vocea lui lukather imi place mult mai mult ca cea a lui kimball deci nu stiu de ce e nevoie de kimball in the first place, but maybe it’s just me. in turneu cu cei de la toto mai era si tony spinner, un tip care mi-a atras atentia, bun chitarist si avea si voce faina.

toto e o formatie cu niste oameni care suna foarte bine impreuna, incredibil de omogen iar lukather e teribil live. daca aveti vreodata sansa sa-i vedeti nu-i ratati, nu stim cit o sa mai cinte…

asadar nu prea puteam sa ratez ultima ocazie de a-i vedea live, deci, cu bannerul frumos impaturat [un cearsaf vopsit cu rosu de fapt] si pus in portbagaj, am pornit de ziua nationala a romaniei, cu 13 dimineata buna spre budapesta. dupa ce ne-am invirtit in cerc prin budapesta, intr-un trafic infernal [din cauza ca nu eram eu la harta:P], am ajuns totusi pe la 4–5 dupa-masa. conferinta de presa se programase inainte de concert [nu s-a mai tinut decit dupa]. pina a inceput concertul am pierdut vremea prin sala.

locatia a fost destul de ok, un fel de sala de sport, oricum am stat in primul rind, chiar fata-n fata cu john schlitt. beton concert, printre cele mai faine la care am fost. playlistul a fost asemanator cu cel de pe discul lor live Farewell. mi-au placut dance, rock medley, piesele de pe jekyll and hyde si the old stuff, judas kiss sau altele. schlitt a fost impecabil de la inceput pina la sfirsit. greg bailey ne-a incintat si cu violoncel, paul simmons a avut un solo superb, parca am vazut si ceva influente mike portnoy.

cind au revenit la bis, dintr-un exces de zel, am mototolit banneru si l-am aruncat pe scena, tocmai peste tobele lui paul simmons, la care schlitt a luat bannerul, s-a infasurat cu el si asa a cintat in continuare. o_0 banner pe care scrie ROMANIA pe scena ungureasca, vai vai:)

dupa concert era vorba ca trupa pleaca direct fara sa mai ramana la conferinta de presa, din fericire au ramas totusi pina la urma pentru 15 minute [care s-au facut vreo 45]. s-a vorbit in principal despre retragerea lor si evolutia muzicii crestine. mi-a placut cind, in timpul conferintei de presa, paul simmons i-a facut cu cotul lui greg bailey si i-a spus aratind inspre mine “look that’s a dream theater shirt”:) dupa conferinta, am povestit putin si cu ei si ne-am facut poze.

[m-am pozat si cu hartman si cu simmons da’ asta cu schlitt imi place cel mai mult:P]

pozele sunt facute de mine, de 13 sau de ioana lupu.

dupa autograph session ne-am dus spre petofi csarnok open air unde am mai pierdut vremea o tura. intre timp l-am vazut si pe bert baldwin, [care e atit tehnicianul lui rudess, cit si claparul lui neal morse, vezi testimony live], pe-acolo, se pregatea de soundcheck [imi pare rau ca nu mi-am facut o poza cu el:(]. oricum timpul pe care il astepti nerabdator in timp ce se face soundcheck-ul si auzi cum bubuie tobele mari, are si el farmecul lui, te ispiteste sa anticipezi ce nebunie urmeaza. si daca ma asteptam la nebunie, n-am gresit deloc, nebunie a fost. dupa ce am intrat in petofi, am stat putin pe la merchandising, ne-am cumparat cite ceva si a urmat partea a 3-a de asteptare pe ziua respectiva, de data asta pe muzica, se auzeau de la boxe pain of salvation, porcupine tree si alte trupe faine.

show-ul din 2005 mi-a placut cel mai mult dintre cele 3 concerte dream theater la care am fost. super playlist, sound extraordinar, vocea lui LaBrie a sunat perfect. mi-au placut mult, the spirit carries on, pull me under, endless sacrifice, in the name of God si metropolis. publicul a fost si el superb, eram acolo oameni din ungaria, romania, bulgaria, austria, cehia, serbia sau israel. la vremea aceea m-a socat pur si simplu diferenta de public dintre concertele de la romani si cele de afara. publicul maghiar era mai cult, mai obisnuit cu astfel de evenimente, stia cum sa se comporte la concerte. the spirit carries on a sunat perfect, si impreuna cu toata multimea care cinta in cor, cei de la dream theater au creat o atmosfera unica.

nota 10 pentru cei de shock magazin.hu care, ca de obicei, au facut niste poze beton. cu ocazia asta am facut atunci si o serie de wallpapers pentru dt-x.com.

setlist:

1. The Root Of All Evil
2. A Fortune In Lies
3. Under A Glass Moon
4. Never Enough
5. Endless Sacrifice
6. Rudess solo
7. Through My Words
8. Fatal Tragedy
9. Panic Attack
10. Pull Me Under
——-intermission—–
11. As I Am
12. The Mirror
13. Lie
14. Just Let Me Breathe
15. Sacrificed Sons
16. The Spirit Carries On
17. In The Name Of God
—–Encore——
18. Metropolis Pt.1

Imi aduc aminte ca am mai scris despre asta, dupa concert, pentru www.dreamtheater.ro [care din pacate nu mai exista]. surprinzator [pentru unii cel putin] cei de la dream theater au lansat acum citeva saptamani [prin reteaua ytsejamrecords] un dublu dvd care contine concertul video de la bucuresti filmat [foarte prost ce-i drept] de TVR. prin 2003 insa, impreuna cu liftingshadows am facut rost de inregistrarile de la tvr, si am scos un bootleg audio [3xCD] pe care l-am trimis [in format audio, cu coperta cu tot] prin tara tuturor celor care ne-au scris si l-au cerut [bineinteles, fara vreun scop comercial, un fel de “by fans, for fans”]. asadar putem spune intr-un fel ca le-am luat-o inainte celor de la DT si am lansat, neoficial, bootleg-ul inaintea lor:)

nu vreau sa insist prea mult pe concert efectiv, vreau doar sa spun ca James LaBrie sigur nu-l va uita, daca ne gindim la cazatura lui pe scena, eveniment memorabil deja, si amintit de LaBrie prin interviuri ca fiind “the most embarassing moment on stage”:) desigur, nu am dus nici noi lipsa de momente jenante, cum ar fi interviul pe care i l-a luat geanina corondan lui LaBrie, dovedind ca nu stie mai nimic despre trupa si ca engleza ei lasa mult de dorit. s-au mai intimplat si alte evenimente penibile prin backstage, ce tin de “vedetele” noastre autohtone, dar nu are nici un sens sa le mai povestesc.

partea favorita pentru mine a fost la final cind au cintat Learning to Live [piesa pe care n-am auzit-o live de atunci incoace]. puteti asculta pull me under, de pe turbulating the roman arenas, aici

* nu stiu cum se numeste autorul imaginilor, stiu ca erau postate pe www.dreamtheater.ro si mi-am permis sa ilustrez acest review cu cele 2 superbe imagini. Multumiri autorului!