Book: Colectionarul
Fowles este iarasi sclipitor [nu zic genial ca in ultima vreme tot mai multe chestii sint “geniale”], construieste un personaj absolut fabulos care m-a facut [pe mine ca cititor] sa oscilez de la un paragraf la altul, in a-l considera [pe rind si in mod repetat] om perfect normal, monstru sau nebun. romanul e scris cu ajutorul tehnicii multiple narrators and points of view [folosita prima data de faulkner cred]; jumatate din roman e scris din perspectiva colectionarului [temnicerului] iar cealalta jumatate din perspectiva prizonierului acestuia. fowles te convinge, te amageste, te poarta intr-un periplu fascinant intre doua constiinte care nu se pot plia niciodata asa cum nu se potrivesc doua piese de puzzle si nici nu se vor potrivi oricit le-ai forta.
“A feeling that everything must end, the music, ourselves, the moon, everything. That if you get to the heart of things you find sadness for ever and ever, everywhere; but a beautiful silver saddness, like a Christ face.” [John Fowles, The collector]

























nice :)
si mie mi-o placut maxim.
a fost prima carte de fowles citita care m-a facut sa caut pe la toti prietenii si cunostintele alte carti ale scriitorului:) “multiple narrators and points of view” nu stiu dc a fost prima data folosita de faulkner dar si pe mine m-a dus cu gandul la “zgomotul si furia” si la “vijelia” lui marquez